20. Cele Mai Bune Carti Despre Marketing (Online)

Dacă ai propria afacere sau activezi în domeniul marketingului, știi deja că nu este de ajuns să citești o carte din domeniu sau să faci un curs și să știi totul. Este important să continui să te autoeduci și să cauți informații noi și relevante pentru tine.
Chiar dacă totul este în continuă schimbare, există anumite resurse care rămân actuale și în ziua de astăzi, de aceea nu trebuie trecute cu vederea. Astfel, am decis să îți prezentăm câteva cărți relevante din domenii precum marketing, business, PR și psihologie, care te vor ajuta atât pe partea profesională, cât și în dezvoltarea unor calități și obiceiuri personale.
1. Noile Reguli de Marketing și PR – David Meerman Scott
Este o carte perfectă, dacă vrei să înțelegi mai bine marketingul. Scott se axează pe importanța social media și content marketingului și pe modul în care acestea au schimbat ”regulile” jocului. Chiar dacă a fost publicată acum câțiva ani, cartea este revizuită destul de des și sunt adăugate informații noi, iar conținutul este mereu actual. Este un must-read pentru toți cei care sunt inițiați în domeniul marketingului.
2. Vaca mov. Transformă-ți afacerea prin idei remarcabile – Seth Godin
Sau oricare altă carte de Seth Godin. Godin este un autor bine cunoscut în domeniul de marketing și antreprenoriat, iar toată lumea recomandă să ai cel puțin o carte de-a lui în biblioteca personală. În cazul nostru, titlul cărții ne duce cu gândul mai degrabă la un anumit brand decât la marketing. Însă cartea dată este un instrument excelent pentru toți cei care vor să își scoată afacere din anonimat. Pornind de la premisa că există cinci P-uri în publicitate (produs, preț, promovare, plasament și publicitate) Seth Godin ne vorbește despre noul P, și anume Vaca Mov. Termenul se referă la capacitatea unui produs de a se face remarcabil.
In your career, even more than for a brand, being safe is risky. The path to lifetime job security is to be remarkable.
3. Idei cu lipici. De ce unele idei supraviețuiesc, iar altele pier. – Chip Heath, Dan Heath
Am putea zice că această carte se potrivește mai mult celor din domeniul copywritingului sau chiar jurnalismului, însă dacă vrei ca afacerea ta să aibă succes, trebuie să știi să îți atragi clienții prin concepte și idei neobișnuite. Business-ul tău trebuie să transmită idei care vor fi reținute și care vor influența oamenii să se întoarcă la produsele tale. În acest sens, cartea îți arată cum și de ce ideile înfluențează comportamentul oamenilor. În plus, autorii au grijă să nu te plictisești atunci când citești. Ei îți dau mereu câte un exercițiu de rezolvat, menit să te ajute să întelegi mai bine ideile ”cu lipici” ale cărții, dar și să îți mențină treaz interesul.
4. Blink – Malcolm Gladwell
Recent, toate cărțile lui Gladwell sunt extrem de lăudate de specialiști din toate domeniile. Autorul îmbină în cărțile sale știința, sociologia și psihologia și propune interpretări complet noi ale realității. Indiferent de domeniul de activitate, îți recomandăm cartea dată care îți va schimba percepția asupra modului în care iei decizii. Îmbinând studii din neuroștiință și psihologie, Gladwell demonstrează diferența dintre o decizie bună și una greșită, care constă în capacitatea noastră de a ne concentra asupra unor detalii esențiale, și ne învață să luăm decizii mai bune: acasă, la birou și în viața de zi cu zi.
5. They ask, You answer – Marcus Sheridan
Această carte poate fi considerată drept un ghid revoluționar care provoacă afacerile să nu mai vândă cumpărătorilor și să înceapă să răspundă la întrebările lor pentru a obține rezultate. În era digitală, pâlnia tradițională de vânzări nu mai este eficientă. Pentru a avea succes, business-urile trebuie să se concentreze pe întrebările, preocupările și problemele pe care le au cumpărătorii și să le adreseze cât mai cinstit și detaliat. Citind această carte, vei afla cum să câștigi încrederea clienților prin conținut, ce tactici funcționează pentru brand-ul tău și cum să transformi potențialii clienți în clienți fideli.
Alte cărți foarte utile de marketing / psihologie / business pe care le recomandăm cu căldură:
Psihologia Persuasiunii – Robert B. Cialdini
Content Chemistry – Andy Crestodina
Predictably Irrational – Dan Ariely
Gândire rapidă, gândire lentă – Daniel Kahneman
Cum să câștigi prieteni și să influențezi oameni – Dale Carnegie
The Lean Startup – Eric Ries
Începe cu de ce – Simon Sinek
Acest articol face parte din seria 30 De Zile De Marketing Debordant. În următorul articol vorbim despre Google Data Studio.
Pentru informații relevante din domeniu, urmărește-ne pe Facebook și/sau Instagram.